Îndelunga răbdare
Postat de Ionuț Andreica în 24 Martie 2021

Într-o lume agitată și tulburată de atâtea lucruri, îndelunga răbdare pare o virtute greu de obținut și imposibil de păstrat și cu toate acestea suntem chemați de Dumnezeu să fim oameni îndelung răbdători, nu doar o zi sau o perioadă ci până la venirea Domnului (Iacov 5:7). Știm că răbdarea este o lucrare pe care o face Duhul Sfânt în viața credincioșilor (Galateni 5:22-23), dacă trăim și umblăm prin Duhul, fără a ne împotrivi, tocmai în vederea transformării noastre în asemănarea cu Dumnezeul căruia Îi slujim. Despre Dumnezeu găsim scris în Scripturi că este îndelung răbdător (Psalmul 86:15; Isaia 48:9; Naum 1:3), aceasta fiind o caracteristică a Lui pe care se așteaptă să o găsească și în viețile celor care Îl cheamă ca Tată. Defapt suntem chemați să fim sfinți în toată purtarea noastră și ar trebui să înțelegem că dacă ne lipsește îndelunga răbdare nu putem sta nepăsători și avem nevoie de îndreptare în această privință, ca niste oameni care căutăm sfințirea.

Scriptura ne învață să privim la mai-marii noștri, la felul în care au trăit și să le urmăm credința. Iacov, când vorbește despre răbdare, ne îndeamnă în mod special să privim la Iov, la suferințele lui, la răbdarea lui și la sfârșitul pe care i l-a dat Dumnezeu ca urmare a răbdării lui și îl numește pe Iov un om fericit (Iacov 5:11). Nu știu dacă în momentele de încercare reușim să vedem această perspectivă a oamenilor care sunt fericiți ca rezultat al răbdării. Cu siguranță că în momentele de grea încercare Iov nu se simțea un om fericit ci dimpotrivă era cuprins de întristare, dar a fost omul care a dorit, și prin răbdare, a reușit să rămână credincios Celui care știe să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici.

Putem face un exercițiu de imaginație și să ne punem în situația neprihănitului Iov care într-un timp foarte scurt pierde toate averile, îi mor toți copiii și chiar trupul lui este umplut de bube și de viermi și acesta nici măcar nu este punctul culminant al răbdării lui Iov. Soția se depărtează de el, prietenii îl judecă aspru iar cei mai tineri râd de el, îl urăsc, îl ocolesc și îl scuipă în față. Nu știu dacă sunt mulți oameni care să fi trăit atâtea experiențe traumatizante într-un timp atât de scurt și care să cauzeze o tranziție atât de rapidă de la belșug și o poziție socială înaltă la sărăcie și dispreț, dar știu că în fața unor astfel de evenimente gândirea firească și vocea lumii ne spune că este justificat să spui „până aici, asta este prea mult”, însă acesta nu este și gândul lui Dumnezeu care ne spune că prin Duhul care ne-a fost dat și care locuiește în noi, putem și trebuie să fim îndelung răbdători asemenea lui Iov.

Înțelegerea lumii asupra fericirii este de cele mai multe ori distorsionată și lipsită de consecvență. Găsim scris despre Iov că urechea care îl auzea îl numea fericit și ochiul care îl vedea îl lăuda (Iov 29:11) pentru faptul că era un om înțelept și drept, că făcea milostenii, că venea în ajutorul celor slabi și multe alte fapte vrednice de laudă, însă vedem că perspectiva acestor oameni față de Iov se schimbă rapid și devine un om foarte disprețuit și vădit lipsit de orice fericire. Poate învățăm din experiența lui Iov și ne vom apropia mai mult de Scripturi ca să putem înțelege că fericirea nu este dată de modul în care suntem percepuți de lume, nici de statutul social și nici de vreun alt lucru ci adevărata fericire este a celor care prin ascultare se supun lui Dumnezeu și rabdă. Ar fi frumos și de dorit dacă în mijlocul încercărilor de orice fel am putea spune asemenea psalmistului Asaf:

Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale. (Psalmul 73:28)

S-ar putea să îți fie încălcate drepturile, să fii ocărât pe nedrept, să fii disprețuit și batjocorit sau atins de tot felul de încercări, însă nu uita că dacă Iov, în toată răbdarea și neprihănirea lui s-a tânguit, despre Isus găsim scris că a fost luat prin apăsare şi judecată, a fost dispreţuit şi părăsit de oameni, a fost chinuit şi asuprit pe nedrept, a fost zdrobit prin suferinţă și cu toate acestea n-a deschis gura deloc. Cel care a făcut mâna omului a răbdat toate loviturile mâinilor care Îl loveau fără a deschide gura și Cel care a creat apele a răbdat pe cruce setea și batjocura celor care Îi dădeau oțet și astfel rămas pentru noi Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre spre care trebuie să ne ațintim ochii cu răbdare până la venirea Lui. Domnul să ne ajute să avem răbdarea sfinților!

Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape. (Iacov 5:8)