Fiți treji și vegheați
Postat de Ionuț Andreica în 30 Martie 2021

De multe ori ne dorim să fi trăit în vremea Domnului Isus, să fi asistat mirați la vreuna din minunile pe care le-a făcut sau să fi ascultat o învățătură cu totul deosebită și uităm că Dumnezeu e din veșnicie în veșnicie și Cuvântul Domnului rămâne în veac, acesta fiind Cuvântul care ne-a fost descoperit prin Evanghelie. Ne dorim uneori cu atâta ardoare un cuvânt din partea lui Dumnezeu dar nu auzim, nu înțelegem și rămânem dezamagiți în așteptările noastre deși știm că Dumnezeu se descoperă și vorbește în multe feluri iar noi suntem datori să căutăm să auzim și să ascultăm de glasul Lui. Dacă Dumnezeu ne vorbește fiecăruia ținând cont că suntem deosebiți și cu nevoi diferite, găsim în Scripturi un cuvânt al Domnului, un îndemn, care este pentru orice om și în orice vreme:

Ce vă zic vouă, zic tuturor: „Vegheaţi!” (Marcu 13:37)

E interesant faptul că uneori Isus se retrăgea cu ucenicii și le vorbea departe de urechile mulțimilor, însă acest îndemn la veghere nu se mai rezumă doar la ucenici ci e un cuvânt de îndemn al Domnului pentru fiecare dintre noi. Ca unul care cunoștea vremurile ne-a lăsăt să cunoaștem nevoia pe care o avem de a fi mereu treji și veghetori. Apostolul Pavel ne vorbește despre descoperirea Duhului care spune lămurit că în vremurile din urmă vor fi oameni care din lipsa vegherii se vor lepăda de credință. Ne lasă să înțelegem că aceștia nu sunt dintre cei care nu au avut niciodată credință, ci sunt oameni care au avut credință dar care prin neveghere s-au lăsat amăgiți până acolo că s-au lepădat de credință. Din păcate nu înțelegem că suntem expuși în permanență și că avem nevoie doar de un moment de vulerabilitate pentru a fi doborâți.

Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. (1 Petru 5:8)

De mai multe ori Scriptura ne vorbește despre faptul că trebuie să veghem asupra sufletelor noastre. Avem mare grijă de trupurile noastre să nu ducă lipsă de nimic și de prea multe ori neglijăm faptul că și sufletul trebuie îngrijit și că e vulnerabil. Chiar dacă înțelegem valoarea sufletelor noastre nu suntem întotdeauna dispuși să plătim prețul pentru a veghea ca acestea să rămână curate. Scriptura asociază mereu starea de veghe cu rugăciunea, iar dacă despre rugăciune știm că trebuie să fie fără încetare poate nu am știut niciodată că și despre veghere este scris același lucru. S-ar putea chiar să avem nebunia să credem că am petrecut suficient timp alături de Domnul și că am dezvoltat un simț care ne scutește de această datorie de a veghea, să nu uităm că și ucenicii care au umblat cu Domnul au fost incapabili să vegheze, chiar la îndemnul explicit al Mântuitorului. Dacă azi stăm în picioare să nu uităm că e harul Domnului dar în același timp să luăm bine seama să nu cădem. Noaptea poate să fie lungă, vegherea grea și obositoare dar ceea ce ar trebui să ne ajute pentru a sta cu credincioșie la locul de veghe e dragostea cu care așteptăm pregătiți pe Cel care a promis că va reveni, indiferent la ce strajă din noapte va veni să avem candelele aprinse.

Domnul să ne ajute să fim acei oameni care stau gata în orice vreme pentru a auzi glasul Celui ce vorbește din cer. Avem nevoie și azi de un loc de strajă pe turn de unde să veghem ca Habacuc la cuvintele pe care Domnul vrea să ni le transmită. O, dacă ar fi și azi străjeri ca în vedeniile lui Isaia care să poată striga:

Doamne, am stat mereu în turnul meu de pază şi stăteam de strajă în toate nopţile. (Isaia 21:8)