Domnul este partea mea de moștenire
Postat de Ionuț Andreica în 3 Aprilie 2021

Atunci când am pornit pe drumul pocăinței cei mai mulți am înțeles că acest drum va fi plin de greutăți, lipsuri și multe alte provocări. Isus ne-a spus că va fi așa și într-o oarecare măsură ne așteptam să nu fie cel mai lin drum, dar de multe ori ne îmbărbătăm cu gândul că nu va fi nici foarte dificil, mai ales că avem promisiunea că El este cu noi. Cu toate acestea și peste cei credincioși vin încercări mari care de multe ori ne copleșesc și ne epuizează și privim descurajați spre Domnul și strigăm ca Petru atunci când se afunda în valurile mării „Doamne scapă-mă”. Petru a avut harul ca mâna lui Isus să fie întinsă imediat și izbăvirea nu a întârziat să vină dar noi vedem că nu întotdeauna se întâmpla așa și cuprinși de îndoieli ne punem întrebări ca Asaf și avem mintea frământată de gândul că Dumnezeu îngăduie astfel de lucruri peste cei credincioși în timp ce celor răi pare că le merge bine.

În astfel de momente, dacă nu avem în minte adevărurile Scripturii, putem să fim cuprinși de multă amărăciune sau deznădejde și chiar să ne pierdem credința. Avem însă în Cuvântul lui Dumnezeu câteva repere care ne ajută să înțelegem astfel de situații și ne pot da puterea de a păși încrezători. Ieremia, unul din oamenii încercați despre care vorbește Scriptura, în tânguirea lui relatată în cartea Plângerilor constată că nu are nici pace, nici fericire, nici putere de viață și nici nădejde dar cu toate acestea nu se lasă copleșit de această stare ci caută să își aducă aminte despre cum lucrează Dumnezeu și spune următoarele lucruri:

Iată ce mai gândesc în inima mea şi iată ce mă face să mai trag nădejde: Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare! „Domnul este partea mea de moştenire”, zice sufletul meu, „de aceea nădăjduiesc în El.” Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută. Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului. Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţea lui. Să stea singur şi să tacă, pentru că Domnul i l-a pus pe grumaz; să-şi umple gura cu ţărână şi să nu-şi piardă nădejdea; să dea obrazul celui ce-l loveşte şi să se sature de ocări. Căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna. (Plângerile lui Ieremia 3:21-31)

Ca și credincioși trebuie să avem mereu în minte adevărul că Domnul este bun și îndurarea Lui ține în veac, că trebuie să avem nădejdea și credința că toate lucrurile lucrează împreună înspre binele celor ce iubesc pe Domnul și se încred în El chiar și atunci când avem de purtat un jug care ni se pare prea greu. Cu un jug care apasă greu pe urmeri suntem adesea ispitiți să vorbim fără pricepere, să gândim că încercările sunt fără rost și că nu este normal pentru un om care urmează pe Domnul să ajungă în astfel de situații. Chiar dacă nu ne place, psalmistul David ne spune că Domnul îi încearcă pe cei neprihăniți să vadă dacă într-adevăr în mijlocul adeversităților înțeleg că Domnul este partea lor de moștenire. Dacă nu suntem încă siguri că încercările au rolul de a modela credincioșii, găsim scris că Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam cerându-i să renunțe la fiul lui. Nu știu ce avea în minte Avraam, cu siguranță era tulburat de gândul că trebuie să renunțe la cel ce trebuia să fie moștenitorul lui, însă a înțeles că partea lui de moștenire nu e Isaac ci Dumnezeul care poartă de grijă. Încercările nu țin cont de vârstă, ne pot copleși pe oricare dintre noi, însă toți avem același sprijin tare în Domnul.

El dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui ce cade în leşin. Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină, dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea; ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc. (Isaia 40:29-31)

Să avem în minte această perspectivă a unui Dumnezeu care dincolo de binecuvântările pe care ni le dă, ne pune și la încercare și îngăduie în viața noastră lucruri pe care nu le-am cerut și nici nu ni le-am dorit dar care ne sunt de folos. E dificil ca atunci când încercările nu mai contenesc și suferințele devin greu de suportat să nu avem gândul firesc că am putea renunța, dar ne putem înarma cu gândul că toate au un sfârșit, că Dumnezeu nu a uitat de noi ci El lucrează la desăvârșirea noastră. În astfel de momente putem să ne îmbărbătăm ca psalmistul care zice:

Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjori cu cântări de izbăvire. (Psalm 32:7)

Să nu uităm că avem cu noi pe Duhul Sfânt care ne mângâie în toate întristările noastre iar la momentul potrivit știm toate lacrimile vor fi șterse iar întristarea va fi prefăcută în bucurii pentru toți aceia care au rămas credincioși și au nădăjduit în Domnul. Domnul să vă întărească pe toți aceia a căror putere slăbește și să vă sprijinească pe toți aceia care duceți poveri mari.

Adevărat, adevărat vă spun că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura; vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie. Femeia, când este în durerile naşterii, se întristează, pentru că i-a sosit ceasul, dar, după ce a născut pruncul, nu-şi mai aduce aminte de suferinţă, de bucurie că s-a născut un om pe lume. Tot aşa şi voi, acum sunteţi plini de întristare, dar Eu vă voi vedea iarăşi, inima vi se va bucura şi nimeni nu vă va răpi bucuria voastră. (Ioan 16:20-22)